Ulei de coacaz negru
Ulei de coacaz negru
Coacăzul (Ribes nigrum) este un arbust ce creşte în tufe cu o înălţime de până la doi metri, din familia Grossulariaceae. Este originar din Europa, dar este răspândit şi în zonele cu climă temperată boreală. Coacăzul are frunzele compuse din trei lobi zimţaţi pe margini, iar florile cresc grupate, au culorare roşie în interior şi galbene spre exterior. Frunzele de coacăz negru se folosesc în tratamentele naturiste, pentru efectul lor diuretic, recomandat în afecţiuni cardiace, reumatism şi gută, deoarece contribuie la eliminarea acidului uric.
Fructele de coacăz negru sunt nişte boabe rotunde care cres în ciorchini, sunt suculente cu gust dulce-acrişor, au culoare mov închis spre negru iar în interior conţin multe seminţe bogate în acizi graşi. Fructele conţin glucide, proteine, minerale, vitamine şi pot fi consumate sub formă de sucuri, siropuri sau dulceaţă cu efecte: tonice, vitaminizante, remineralizante, adjuvant în anemie, surmenaj intelectual etc.
Uleiul de coacăz negru se obţine prin presarea la rece a seminţelor, din care rezultă un ulei de culoare galben-verzuie bogat în: acid gama linoleic, acid alpha linoleic, vitamina E, F, etc.
Proprietăţi terapeutice: antiinflamator, antioxidant, antiacneic, detoxifiant, hidratant, tonic.
Ulei de coacaz negru – uz intern:
– antioxidant puternic, previne efectele nocive ale radicalilor liberi;
– contribuie la scăderea trigliceridelor;
– adjuvant în hipertensiune arterială şi menţine sănătatea sistemului vascular;
– contribuie la detoxifierea organismului;
– stimulează buna funcţionare a ficatului, a pancreasului, a splinei şi a rinichilor;
– îmbunătăţeşte digestia.
Ulei de coacaz negru – uz extern:
– previne îmbătrânirea şi deshidratarea pielii;
– adjuvant în tratarea acneelor;
– hrăneşte şi hidratează tenul matur, uscat, lipsit de vitalitate;
– ameliorează inflanațiile şi iritaţiile pielii;
– îngrijeşte zona sensibilă din jurul ochilor;
– adjuvant în cazul afecţiunilor dermatologice: eczeme, psoriazis etc.
– întăreşte unghiile fragile, cu tendinţă de exfoliere şi hidratează cuticulele;
– recomandat pentru părul subţire, deteriorat cu vârfuri despicate.