Skip to main content
Făină (pulbere) din coajă de struguri

Făină (pulbere) din coajă de struguri

Făină (pulbere) din coajă de struguri

 

            Strugurii roșii și negrii, după coacere sunt culeși și presați pentru obținerea mustului, iar în final al vinului. Din coaja strugurilor presați, rezultă o pastă care se întinde pe o suprafață curată, în strat subțire, în locuri aerisite și se usucă timp de câteva săptămâni, după care se macină. Astfel se obține făina din coajă de struguri, bogată în vitamina A, B, C, K, PP, minerale precum calciu, fier, fosfor, magneziu, potasiu, siliciu, flavonoizi, quercitină, taninuri și cel mai important resveratrolul, care este cel mai puternic antioxidant descoperit până în prezent.

            Făina din coajă de struguri se consumă de trei ori pe zi, câte o linguriță, administrat sublingual cu 20-30 de minute înainte de masă, în cură de trei săptămâni, sau se poate amesteca cu apă, în lapte, cereale sau iaurt. Se mai poate folosi în prepararea dulcețurilor, salatelor, biscuiților, a diferitelor prăjituri,sau în pâine, înlocuind o parte din făina de grâu cu cea din coajă de struguri. 

            Printre efectele benefice ale făinii din coajă de struguri se enumeră:

–        ajută la normalizarea circulației sanguine, reducând senzația de mâini și picioare reci;

–        contribuie la scăderea colesterolului rău;

–        previne hipertensiunea și bolile cardiovasculare;

–        încetinește dezvoltarea celulelor canceroase;

–        ajută la buna funcționare a creierului, îmbunătățește memoria și previne bolile precum Alzheimer sau Parkinson;

–        recomandat în caz de depresie și nevroze;

–        reduce inflamațiile articulare;

–        întărește sistemul imunitar, reduce apariția alergiilor;

–        ajută la detoxifierea blândă a organismului;

–        stimulează arderea grăsimilor, fiind recomandat în dietele de slăbire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Coș Cumpărături
    Coșul este gol!Spre Catalog

    Abonați-vă la newsletterul HerbalSana:

    HerbalSana
    Prezentare generală a confidențialității

    Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.