ScorţIşoara

Publicat: 2017-11-14 12:01:54
Categorii: Uleiuri esentiale Rss feed

ScorţIşoara

SCORŢIŞOARA (Cinnamomum verum)

 

         Scorţişoara este un arbore care provine din familia Lauraceae, fiind un copac tropical, veşnic verde, cu o scoarţă parfumată, frunzele ovale, având flori albe şi fructele albăstrui. În sălbăticie poate atinge o înălţime de 10-13 metrii, dar pe plantaţii nu se permite dezvoltarea lui la o înălţime mai mare de 3-4 metrii. Fiind o plantă tropicală, provine din ţări precum: India, Madagascar, Jamaica, China de Sud şi Sri Lanka. Scorţişoara se regăseşte în două sortimente: cea de origine ceyloniană, care are o culoare brun roşcată şi un gust dulceag și cel de kassia sau chinezescă.

Uleiul esenţial este obţinut prin distilare la abur sau cu apă, din frunze şi rămurele subţiri, are note de vârf aspre, picante, cu tonuri dulci şi orientale. Există şi ulei esenţial extras din scoarţă, dar irită pielea şi e preferabil să fie evitat în aromaterapie.

Proprietăți terapeutice: antibacteriene, antivirale şi antifungice.

Amestecat într-un ulei pentru masaj local, este eficient în tratarea problemelor digestive, combaterea flatulenţei şi infecţiilor intestinale. În general, scorţişoara încălzeşte, regenerează şi înviorează, fiind folosit şi în prepararea cremelor anticelulitice care stimulează circulaţia sanguină, dau elasticitate pielii şi ajută la arderea grăsimilor.

În plan psihic, are efect fortifiant şi revigorant, fiind recomandată pentru debilitate nervoasă generală şi pentru vârstnici, iar pe timp de iarnă pentru a încălzi trupul şi mintea; atenuează melancolia şi depresia, caracterizate prin letargie şi lipsă de vitalitate. Redă pofta de viaţă şi inspiră curaj. Se combină armonios cu uleiul de: tămâie, portocală, smirnă, etc.

Contraindicaţii: Persoanele cu pielea sensibilă şi foarte sensibilă trebuie să folosească cu moderaţie acest ulei, nu mai mult de 2 picături în apa de baie şi maximum 1% diluţie în uleiurile de masaj.

Ne ajuti distribuind acest articol:

Adauga un comentariu