Scorţişoara - condiment şi plantă medicinală deopotriva

Publicat: 2017-11-14 12:01:54
Categorii: Condimente Rss feed

Scorţişoara - condiment şi plantă medicinală deopotriva

SCORŢIŞOARA
(Cinnamomum zeylanicum, Cinnamomum verum)

Scorţişoara este un arbore care provine din familia Lauraceae, fiind un copac tropical, veşnic verde, cu o scoarţă parfumată, frunzele ovale, având flori albe şi fructele albăstrui. În sălbăticie poate atinge o înălţime de 10-13 metrii, dar pe plantaţii nu se permite dezvoltarea lui la o înălţime mai mare de 3-4 metrii. Fiind o plantă tropicală, provine din ţări precum: India, Madagascar, Jamaica, China de Sud şi Sri Lanka.

Datorită aromei sale, mirosul de scorţişoară ne dă o stare de bine, ne face mai optimişti şi ne trimite cu gândul la turta dulce de Crăciun. Prin urmare este întrebuinţată în scopuri culinare, terapeutice şi afrodisiace.

Interiorul uscat al scoarţei, se recoltează înainte ca planta să împlinească trei ani, şi se foloseşte în preparatele culinare, iar din frunze se obţin uleiuri terapeutice mai volatile. Scorţişoara este utilizată mai rar în aromaterapie comparativ cu celelalte mirodenii, dar este excelentă vaporizată în încăpere, pentru prevenirea răcelii, gripei şi al altor infecţii transmise pe calea aerului, fiind astfel un foarte bun purificator al aerului.

Scorţişoara se regăseşte în două sortimente: cea de origine ceyloniană, care are o culoare brun roşcată şi un gust dulceag şi cel de kassia sau chinezescă.

Proprietăţi terapeutice: antimicrobian, antiseptic, antispasmodic, astringent, carminativ, digestiv, stimulant, stomahic.

Grecii şi romanii l-au folosit drept condiment şi plantă medicinală pentru digestie, iar în mănăstirile evului mediul, scorţişoara era utilizată în tratarea bolilor precum: sinuzita, răceala sau guturaiul.

Popoare precum francezii, englezii şi portughezii timp de 300 de ani s-au luptat pentru monopolizarea comerţului cu scorţişoară, luptă ce a fost câştigată de portughezi, la începutul secolului al XIV -lea, ajungând chiar să introducă cantităţi mari de scorţişoară în Europa la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Beneficiile sale terapeutice au fost descoperite, de-abia în secolul al XIX-lea, fiind util în tratarea problemelor digestive, combaterea digestiei leneşe, a flatulenţei, a infecţiilor intestinale şi a paraziţilor intestinali.

Caracteristici: Scorţişoara are note de vârf aspre, picante, cu tonuri dulci şi orientale. Se utilizează sub formă de baton, pulbere sau ulei esenţial.

Consumat sub forma de ceai, ajută la stimularea poftei de mâncare, în cazul indigestiilor şi este un foarte bun antiseptic bucal, recomandat în: gingivite, paradontoze etc. Sporeşte eficienţa insulinei şi ajută la tolerarea glucozei, în cazul persoanelor diabetice şi scade şi nivelul colesterolului.

Uleiul de scorţişoară: uleiul esenţial este obţinut prin distilare la abur sau cu apă, din frunze şi rămurele subţiri. Există şi ulei esenţial extras din scoarţă, dar irită pielea şi e preferabil să fie evitat în aromaterapie. Uleiul are proprietăţi antibacteriene, antivirale şi antifungice.

Amestecat într-un ulei pentru masaj local, este eficient în tratarea problemelor digestive, combaterea flatulenţei şi infecţiilor intestinale. În general, scorţişoara încălzeşte, regenerează şi înviorează, fiind folosit şi în prepararea cremelor anticelulitice care stimulează circulaţia sanguină, dau elasticitate pielii şi ajută la arderea grăsimilor.

În plan psihic, are efect fortifiant şi revigorant, fiind recomandată pentru debilitate nervoasă generală şi pentru vârstnici, iar pe timp de iarnă pentru a încălzi trupul şi mintea; atenuează melancolia şi depresia, caracterizate prin letargie şi lipsă de vitalitate. Redă pofta de viaţă şi inspiră curaj. Se combină armonios cu uleiul de: tămâie, portocală, smirnă, etc.

Contraindicaţii: Persoanele cu pielea sensibilă şi foarte sensibilă trebuie să folosească cu moderaţie acest ulei, nu mai mult de 2 picături în apa de baie şi maximum 1% diluţie în uleiurile de masaj.


Ne ajuti distribuind acest articol:

Adauga un comentariu