Ienuparul
IENUPĂRUL (Juniperus communis)
Ienupărul este un copac scund din familia Cupressaceae, cu frunze asemănătoare pinului, a cărui flori verzi-gălbui dau naștere unor fructe mici numite boabe. Din boabele de ienupăr strivite se obține prin distilare cu abur uleiul esențial. Notele de vârf sunt proaspete, cu tonuri lemnoase ușor afumate. Uleiul esențial de ienupăr se combină cu alte uleiuri esențiale precum cele din citrice, geraniumul, levănțica, palmarosa sau tămâia.
Proprietăți terapeutice: antireumatic, antiseptic, afrodisiac, cicatrizant, depurativ, diuretic, sudorific, tonic general. Uleiul esențial de ienupă este un bun detoxifiant, fiind recomandat în uleiurile de masaj pentru drenajul limfatic, în caz de reumatism fiind totodată regenerant și tonic. În amestec cu uleiul esențial de bergamotă, se folosește în masaj local, comprese calde pe abdomenul inferior sau băi locale în cazul infecțiilor urinare sau a cistitelor.
În aromaterapie, reduce oboseala intelectuală, anxietatea și tensiunea nervoasă. În mod tradițional se crede că oferă protecție împotriva energiilor negative și a spiritelor rele.
Contraindicații: se folosește în cantitate mică, iar persoanele cu afecțiuni renale și în femeile însărcinate trebuie să evite folosirea uleiului.