Uleiuri esentiale

     Esențele parfumate din care se obţin uleiurile esenţiale se produc prin fotosinteză, iar celulele secretoare, la marea majoritate a plantelor se regăsesc în frunze, flori sau în coaja fructelor.  Parfumul acestor plante aromatice este eliberat în aer, atunci când trecem pe langă ele sau le atingem.

     Uleiurile esenţiale se obţin prin presarea sau distilarea la abur a plantelor aromatice, a căror esenţă suferă o uşoară modificare chimică, rezultând uleiul. Uleiurile esenţiale sunt utilizate în aromaterapie în scop curativ, pentru trup, minte şi spirit.

      Printre caracteristicile uleiurilor esenţiale se enumeră: sunt uleiuri limpezi, nu foarte grase, uneori cu o textură vâscoasă şi colorate, în contact cu aerul sunt volatile (de aceea se recomandă păstrarea uleiurilor esențiale în sticle de culoare închisă și închise ermetic), sunt solubile doar în uleiuri grase (ex. ulei de floarea soarelui, măsline, migdale etc.) nu și în apă.

     Uleiurile esenţiale, fiind foarte concentrate se recomandă a fi diluate înainte de utilizare, deoarece folosirea lor în stare concentrată, poate irita pielea şi mucoasele.Astfel uleiurile pot fi folosite în:apa de baie, amestecate în geluri de duş, săpun lichid, în uleiuri de masaj 2-3 pic.,tratamente cosmetice, în apa pentru aromaterapie 3-5picături.

    În ceea ce priveşte combinaţiile de uleiuri esenţiale nu există reguli stricte, doar unele principii generale în funcţie de caracterul şi gama notelor aparte a fiecărui ulei esenţial în parte.

Gama notelor 

-        Notele de vârf sunt cele mai volatile, uşoare şi prospete pe care le mirosim primele într-o combinaţie de uleiuri esenţiale sau parfumuri. (ex. de uleiuri esenţiale: bergamotă, busuioc, eucalipt, lămâie, portocal etc.;

-        Notele intermediare reprezintă esenţa parfumului pe care o simţim după notele de vârf, şi care persistă mai mult decât primele; (ex. de uleiuri esenţiale: geranium, levănţică, rozmarin etc.)

-        Notele de bază sunt arome mai greoaie, puternice care se simt după evaporarea primelor două note şi care persistă o perioadă mai lungă (ex. de uleiuri esenţiale: paciuli, santal, tămâie etc.)

Uleiurile esențiale se pot clasifica în funcție de plantele din care sunt extrase astfel: ulei esențial din citrice, copaci și arbuști, flori, plante aromatice etc.      

Sunt 24 produse.

Se afiseaza 1-24 din 24 produse

Filtre active

  • Pret: 8,00 RON - 17,00 RON